Agresiunea este inteleasa in mod traditional ca un comportament care vizeaza provocarea unui prejudiciu fizic altui subiect, cu scopul de a promova supravietuirea individului. Cu toate acestea, dintr-o perspectiva umana, este tipizat ca actul de a ataca pe cineva pentru a provoca moartea sau ranirea. In aceasta definitie se elimina conceptia de supravietuire sau evolutie, pentru a o asuma ca un comportament nediscriminatoriu, devenit obiect de studiu clinic.
Exista doua tipuri de comportament agresiv:
- Agresiune reactiva: include comportamente neplanificate, ca raspuns la situatii frustrante sau amenintatoare. Este guvernata de activarea in zonele amigdalelor mediale, a hipotalamusului si a substantei cenusii periaqueductale. La om, acest sistem este reglat de cortexul prefrontal.
- Agresiune instrumentala: comportament intentionat, pentru a obtine ceva. Acest raspuns este coordonat in cortexul prefrontal, cortexul motor si nucleul caudat.
Implicarea zonelor cerebrale in neuropsihologia comportamentului agresiv
In reglarea comportamentului mediaza un circuit neuronal complex format din structuri corticale si subcorticale. Printre principalele structuri implicate se numara:
- Sistemul limbic: este legat de procesele de reglare, gratie integrarii amintirilor, emotiilor si comportamentelor invatate.
- Amigdala: face parte din sistemul limbic si este principalul responsabil de exprimarea si reglarea emotionala si motivationala. In plus, este implicat in perceptia si consolidarea evenimentelor incarcate emotional.
- Cortexul prefrontal: Aceasta zona este direct legata de reglarea comportamentului si luarea deciziilor, inclusiv a celor cu raspunsuri agresive. O alterare in zona prefrontala a fost asociata cu agresivitatea si comportamentul criminal.
Obiectivul studiului privind neuropsihologia comportamentelor agresive
Obiectivul acestui articol a fost acela de a efectua o trecere in revista teoretica a literaturii de specialitate, in vederea actualizarii conceptelor legate de alterarea circuitelor neuronale implicate in raspunsul agresiv si relatia acestuia cu comportamentele violente.
S-a realizat o trecere in revista a literaturii de specialitate prin intermediul bazelor de date, utilizand articole fara restrictii ale anului publicarii, pentru a stabili evolutia istorica a teoriei comportamentelor agresive.
Ipoteza
Prin urmare, autorii propun ca ipoteza principala ca persoanele cu comportament agresiv au o alterare organica si functionala in circuitele neuronale aferente.
Rezultatele studiului privind neuropsihologia comportamentului agresiv
Intr-adevar, este evidenta o corelatie intre modificarile circuitelor cerebrale mentionate anterior si modificarile comportamentale, in special la nivelul comportamentului agresiv. Se face o diferentiere intre caracteristicile persoanelor cu comportamente agresive si ale celor care le-au dezvoltat dupa o leziune cerebrala.
Alterari neuropsihologice la persoanele violente
In aceste cazuri, in absenta leziunilor cerebrale, s-a emis ipoteza ca cauza este o defectiune a circuitelor limbice, unde raspunsurile agresive inceteaza sa mai fie raspunsuri adaptative, ceea ce face ca alte circumstante sa fie interpretate ca amenintatoare.
Persoanele cu aceasta tulburare au dificultati in gestionarea si interpretarea sentimentelor, interpretand gresit situatiile pozitive sau neutre, ceea ce ii determina sa le considere amenintatoare.
Tulburare de personalitate
In aceasta tulburare, persoana comite o incalcare repetata a drepturilor altor persoane. Tulburarea se dezvolta in copilarie si adolescenta si dureaza pana la varsta adulta. Studiile sugereaza ca acesti oameni necesita un efort suplimentar pentru a procesa emotiile, avand in vedere circuitele slabe. Aparent, acesti oameni au retele neuronale deficitare, ceea ce genereaza o integrare si o organizare globala slaba a informatiilor.
Tulburare exploziva intermitenta
In acest caz, oamenii prezinta episoade de descarcari mari de agresivitate, care nu corespund stimulului care le provoaca si, uneori, in absenta lui totala. In acest caz, exploziile nu sunt planificate si nu exista constiinta ca atare de a face rau, dar ele raspund unei neintelegeri si incapacitatii de a-si regla emotiile. Spre deosebire de persoanele cu tulburare de personalitate antisociala, persoanele cu tulburare exploziva intermitenta se simt vinovate si cu remuscari dupa episodul de criza.
In acest caz, oamenii prezinta o alterare in zonele care controleaza agresivitatea reactiva. S-a constatat ca aceste persoane au dificultati in recunoasterea expresiilor faciale, percepand fetele amenintatoare in expresii neutre. La nivel cortical s-a constatat o crestere a reactivitatii amigdalinei, cu niveluri scazute de conectivitate intre aceasta si regiunea prefrontala.
Boli neurodegenerative
La pacientii cu dementa semantica, dementa frontotemporala sau boala Huntington, este obisnuit sa se dezvolte comportamente agresive, in general datorita deteriorarii zonei prefrontale si, prin urmare, scaderii functiilor de reglare emotionala si comportamentala.
Leziuni cerebrale dobandite
In functie de zona in care apare accidentarea, aceasta poate fi corelata cu modificari comportamentale, motorii si de personalitate. Cu toate acestea, aceste modificari depind de severitatea si amploarea leziunii, de personalitatea premorbida si de posibilitatea de a accesa un proces de reabilitare.
Incheierea neuropsihologiei comportamentelor agresive si masurilor de protectie
Pe baza acestor informatii se propune o interventie care integreaza factorii biologici cu factorii de mediu , pentru a preveni ca subiectii cu tendinta de a fi agresivi sa dezvolte comportamente violente sau criminale. Pe baza acestui fapt, stimularea transcraniana este mentionata ca interventie neurologica si planuri de mediu pentru prevenirea comportamentului violent si criminal.